Istoric Federația Română de Orientare

Body: 

Disciplina sportivă Orientare a avut o evoluţie specifică în ţara noastră, desprinzându-se din activitatea de Turism, datorită evoluţiei ei, ca activitate sportivă competiţională. De la începuturi până în prezent, această activitate sportivă a avut diverse denumiri: Orientare Turistică, Orientare Sportivă şi în prezent Orientare.
 
„Cel căruia îi place alergarea şi doreşte să-şi consolideze atenţia prin exerciţii mentale, este născut pentru sportul Orientării. Aici i se cere concentrarea gândirii, în timp ce corpul este absorbit de cel mai bun şi cel mai natural exerciţiu fizic – alergarea.
 
Orientarea prin suprapunerea lucidităţii mentale, cu condiţia fizică atletică, oferă o ideală recreere pentru toţi cei care preferă îmbinarea efortului muscular cu ingeniozitatea şi abilitatea tehnică” – John Disley, medaliat cu bronz în rpoba de 3000 m obstacole, Jocurile Olimpice de la Helsinki.
 
Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, într-un teren necunoscut, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuiesc atinse; sportivul alege ruta între posturile de control, cu ajutorul hărţii şi al busolei.
 
Performanţa se stabileşte prin evaluarea celor două componente şi anume:
 
-timpul în care sportivul parcurge traseul;
 
-atingerea tuturor posturilor de control din traseu, în ordinea stabilită de către organizator.
 
Câştigătorul este desemnat dintre sportivii care realizează cel mai mic timp pe traseul de concurs. Specific la Orientare este că sportivul trebuie să se orienteze şi să ia decizii rapide în timp ce se deplasează cu o viteză mare.
 
Orientarea este un sport în care se îmbină atât calităţile fizice, cât şi cele intelectuale. Este un sport care implică cheltuieli reduse de organizare a competiţiilor cât şi pentru participare la acestea, fiind potrivit pentru ambele sexe şi pentru toate vârstele.
 
Concursurile de Orientare se clasifică după:
 

  • a) Modul de deplasare: în alergare, pe schiuri, pe bicicletă, trail-O (în funcţie de situaţia medicală a persoanelor cu handicap), alte moduri de deplasare.
  • b) Timpul de desfăşurare: de zi (pe lumină), de noapte (pe întuneric).
  • c) Tipul probelor: individual (sportivii concurează independent), ştafetă (doi sau mai mulţi membri ai echipei aleargă consecutiv curse individuale), echipă (doi sau mai mulţi sportivi concurează individulal, rezultatul cumulându-se).
  • d) Modul în care se determină rezultatele: concursuri cu o singură etapă (rezultatul etapei este rezultatul final); concursuri cu mai multe etape (rezultatul cumulat a două sau mai multor etape reprezintă rezultatul final), concursuri de calificare (rezultatul obţinut reprezintă criteriul de participare într-o etapă următoare sau finală).
  • e) Ordinea în care sunt atinse posturile de control: în ordine specificată (ordinea este impusă de organizator); în ordine nespecificată (concurentul este liber să aleagă singur ordinea).
  • f) Lungimea traseului: lungă distanţă, medie distanţă; scurtă distanţă, semimaraton, altă distanţă.

 
Probele Orientării sunt determinate în principal de lungimea traseului şi de caracteristicile tehnice ale acestora: Ultra Lungă Distanţă,  Lungă Distanţă, Medie Distanţă, Sprint şi Ştafetă.
 
Disciplina sportivă Orientare (Federaţia Internaţională de Orientare) este recunoscută în 20 iunie 1977 la sesiunea a-79-a a Comitetul Internaţional Olimpic (C.I.O.), desfăşurată la Praga când s-a hotărât ca începând cu anul 1984, Orientarea să fie acceptată ca unul din sporturile elective, care pot fi introduse în programul Jocurilor Olimpice de către organizatori. Federaţia Internaţională de Orientare a fost înfiinţată la 20 mai 1961, la Congresul desfăşurat la Copenhaga cu 10 membri fondatori, numărul acestora crescând an de an, în prezent cuprinzând un număr total de 72 de membri de pe toate continentele. Evenimentele sportive internaţionale anuale includ Campionate Mondiale de seniori, Campionate Mondiale de tineret şi veterani, Cupă Mondială. Campionate regionale care se desfăşoară în 5 zone geografice: Europa (Campionatul European – seniori şi juniori), Asia, America de Nord, America de Sud şi Oceania. De asemenea Orientarea este cuprinsă în programul Jocurilor multisport, cum ar fi: Jocurile Mondiale şi Jocurile Mondiale ale Veteranilor. Federaţia Internaţională a Sportului Universitar (FISU) organizează Campionate Mondiale Universitare la fiecare 2 ani. Consiliul Internaţional al Sportului Militar (CISM) organizează anual Campionatul Mondial Militar de Orientare în Alergare, iar Orientarea-Schi a fost inclusă în programul Jocurilor Mondiale Militare de Iarnă şi de Vară. Orientarea cuprinde 4 ramuri sportive oficial recunoscute: Orientare în alergare, Orientare-Schi, Orientare-Mountain Bike (MTB-O), Orientare pentru persoane cu handicap.
 
Câteva repere privind istoricul Orientării pe plan mondial:

  • ca sport Orientarea a luat realmente naştere în jurul anului 1850 în mediile militare scandinave, care o foloseau ca mijloc de pregătire;
  • 13 mai 1897 în apropiere de Bergen – Norvegia a avut loc primul „Concurs sportiv de Orientare”;
  • 1898 la Oslo are loc prima competiţie de Orientare-Schi;
  • 1904 cu ocazia concursului de la Helsingfors - Suedia, putem considera Orientarea o disciplină sportivă civilă;
  • pe 25 martie 1919 are loc prima competiţie oficială „Concursul de la Stockolm”, care a reunit 220 concurenţi, împărţiţi în trei categorii;
  • 1932 prima competiţie internaţională (bilaterală între Norvegia – Suedia);
  • după 1932 se desfăşoară primele concursuri, campionate în Elveţia, Finlanda, URSS, iar după cel de-al doilea război mondial în SUS, Canada, Marea Britanie, Belgia, Brazilia, Australia, Spania, Franţa;
  • 1949 Orientarea-Schi este recunoscută ca ramură sportivă de către Comitetul Olimpic Internaţional;
  • 22-23 septembrie 1962, Loten – Norvegia primul Campionat European;
  • 2 octombrie 1966, primul Campionat Mondial de Orientare s-a desfăşurat în Finlanda, iar în 1975 se organizează primul Campionat Mondial de Orientare-Schi;
  • Cupa Mondială de Orientare în Alergare, prima ediţie se organizează în anul 1986, iar în 1987 se organizează prima ediţie a Cupei Mondiale de Orientare-Schi;

 
În România primul concurs de Orientare Turistică (exerciţiul de teren cu hartă şi busolă), s-a desfăşurat în data 26 octombrie 1947,în zona munţilor Zarandului, judeţul Arad, organizat de profesorul Davidhazy Coloman (1913 - 1987), competiţie la care au participat 15 echipe a trei sportivi, toţi din oraşul Arad, care a organizat şi primul concurs din ţară cu temă de Noapte la data de 31 octombrie 1948.
 
Activitatea în continuare se desfăşoară, în perioada 1947 – 1953, după Regulamente întocmite de organizatorii fiecărui concurs, care activau cu prioritate în cadrul structurilor care se ocupau cu activitatea turistică.
 
Primul Regulament al concursurilor de Orientare Turistică,  apare în anul 1953, cu valabilitate pe tot teritoriul ţării, editat de „Asociaţia turiştilor” din România, care contribuie la eliminarea handicapului, datorat faptului că fiecare organizator avea propriul Regulament, care va fi adaptat după Regulamentele altor ţări cu tradiţie în anul 1958.
 
Activitatea se desfăşoară în perioada 1947 – 1949 cu sprijinul organizaţiei „Sportul Popular”, iar în perioada 1950 – 1957 cu ajutorul Direcţiei de Turism de pe lângă Consiliul Central al Sindicatelor. Începând cu anul 1952 activitatea de Turism a fost preluată de Consiliul Central al Sindicatelor. În perioada 1957 – 1967, în cadrul Uniunii pentru Cultură Fizică şi Sport, funcţionează Comisia Tehnică de Turism, în competenţa căreia intră şi activitatea de Orientare Turistică, aceasta transformându-se în Comisia Centrală de Turism şi Alpinism. UCEFS-ul se transformă în Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport în anul 1967, care va funcţiona până în anul 1989, va cuprinde în continuare şi Comisia Centrală de Turism şi Alpinism.
 
La 28 iulie 1967, Comisia Centrală de Turism şi Alpinism se transformă în Federaţia Română de Turism şi Alpinism (F.R.T.A.), secretar general prof.Mircea Mihăilescu, fiind astfel prima ţară socialistă care reuşeşte introducerea Orientării în cadrul unei structuri sportive care coordona sportul la nivel naţional (C.N.E.F.S.).
 
De activitatea de Orientare Turistică din cadrul FRTA se va ocupa Comisia Tehnică de Turism Sportiv (1970-1972, preşedinte Marius Constantinescu), în anul 1970 se numea Comisia Centrală Tehnică de Turism, iar în anul 1974 apare pentru prima dată, Comisia Centrală Tehnică de Orientare, preşedinte Florescu Ion, vicepreşedinte Istrate Ilie, secretar Simionescu Paul (1974-1987). În anul 1978 Comisia Centrală Tehnică de Orientare se transformă în cadrul Federaţiei Române de Turism Alpinism, în Comisia Centrală de Orientare (C.C.O.), secretar Simionescu Paul, iar în perioada 1987-1989, secretar va fi Ignat Neculai, aceasta transformându-se în februarie 1989  în Comisia Centrală de Orientare Sportivă, secretar Alexandrescu Constantin.
 
Câteva repere mai importante din istoricul activităţii de Orientare din ţara noastră:
 
Concursul interregional, ediţia a III-a a Cupei Zarandului, marchează primul concurs, în anul 1949, cu etape de zi şi noapte, la care au participat echipe din Bucureşti, Braşov, Timiş şi Bihor.
 
Primul concurs din Bucureşti, organizat în Pădurea Pusnicul în anul 1949, de Ioja Ion, Bucurescu Cristian, ambii muncitori la IOR, urmat de primul concurs de Noapte organizat de bucureşteni la 18 octombrie 1951, la Sinaia în Masivul Gârbova;
 
Anul 1950 – primul concurs de Orientare, organizat la Timişoara (organizator Oscar Kepecs) şi concursuri organizate de clujeni, cu schiţe de hărţi şi instrucţiuni de parcurs, sub formă de text, care se dădeau în plic la începutul sau pe parcursul concursului.
 
În pădurea Repedea de la Iaşi se organizează în 1951, primul concurs de Gh.Pânzaru împreună cu Dumitru Mănăilă şi Valentin Pânzaru, cu sprijinul tehnic al arădeanului Coloman Davidhazy, unde au participat un număr de 114 concurenţi.
 
Anul 1952 a marcat o activitate intensă şi primul concurs oficial interregional, organizat în ziua de 28 septembrie la cabana Diham.
 
În decembrie 1953 – primul concurs de Orientare – Schi la Poiana Mărului, organizat de timişoreni.
 
Concursurile interregionale se dezvoltă după apariţia primului Regulament la nivel naţional şi în alte zone, cum ar fi: Baia Mare, Oradea, Târgu Mureş, Piteşti, Craiova şi Ploieşti care organizează concursuri de Orientare Turistică şi participă cu sportivi la competiţiile din alte zone.
 
Cupa 23 August, competiţie devenită tradiţională, organizată în anul 1953 la Plaiul Foii, din munţii Piatra Craiului se desfăşoară cu etape de zi şi noapte, competiţie care ulterior se transformă în „Cupa României”, prima ediţie, probă individuală, are loc în anul 1966 la Cheile Bicazului, câştigător fiind Liţă Georgeta şi Iosif Eugen.
 
Tot începând cu anul 1953, se organizează tot mai multe competiţii şi de asociaţii sportive din Bucureşti, cum ar fi: Metalul, Progresul, Spartac, Voinţa, Constructorul  etc.
 
Anul 1957, primul concurs de Ştafetă masculin şi feminin, la Păltiniş, judeţul Sibiu.
 
Prima participare a unor sportivi din România la competiţii internaţionale este cea din vara anului 1958, când profesorul Davidhazy Coloman, conduce o echipă a României la un concurs organizat în Ungaria, în apropiere de lacul Balaton, căpitan al echipei fiind Neagu Alexandru.
 
Primul Campionat Republican pe Echipe şi Noapte, octombrie 1964, Pârâul Rece.
 
Primii arbitri trasatori atestaţi, în număr de 41 au absolvit cursul din decembrie 1966, organizat la Căminul Alpin din Buşteni.
 
Anul 1967, primul concurs de Orientare – Schi de Noapte, la Gărâna, munţii Semenic, organizat de timişoreni.
 
Primele titluri de Maestru al Sportului se acordă sportivelor: Georgeta Liţă şi Mariana Abrudan, în anul 1967, iar în 1969 sportivilor Iosif Eugen, Schuller Richard şi Schuller Klaus.
 
În anul 1968 s-au tipărit primele 2 hărţi de Orientare moderne în culori: Oradea, Cupa Poligrafiei, 2 culori şi Buşteni, Cupa României (concurs internaţional), ediţia a III-a, 4 hărţi în 4 culori.
 
Primul Campionat Naţional Individual la Orientare în Alergare are loc în anul 1968 la Poiana Braşov la: seniori, tineret şi juniori. Primele titluri de Campioni Naţionali la Individual au fost obţinute de: Constantin Alexandrescu – juniori, Ileana Chivu (Sculy) şi Scarlat Rosetti – tineret, Mariana Abrudan şi Klaus Schuller – seniori şi Heintz Dezideriu – old boys.
 
Primul Campionat Republican de Ştafetă este organizat în 21 septembrie 1969, la Olăneşti cu 25 de ştafete participante şi ediţia a III-a a Campionatului Republican pe Echipe.
 
Prima ediţie a Campionatului Republican de juniori şi junioare pe Echipe are loc la Frasin-Bucşoaia, în anul 1969, campioni naţionali fiind la feminin – Mariaş Ana-Maria – Mariaş Elena, iar la masculin, Enyedi Andrei-Horvaty Peter.
 
În staţiunea Slănic Moldova, în data de 25 iunie 1971 are loc prima ediţie a Balcaniadei, participă România şi Bulgaria, concomitent cu ediţia a-VI-a a Cupei României; tot în România se desfăşoară în 21 – 24 iulie 1980 ediţia a III-a, a Balcaniadei la Făget, judeţul Cluj, unde au participat 3 ţări: România, Bulgaria şi Iugoslavia, concomitent cu, Cupa României ediţia a XV-a.
 
Începând din anul 1972 Cupa „Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din România” (s-au organizat 6 ediţii: 1966 – 1971) se transformă în Campionatul Republican Universitar de Orientare Turistică, prima ediţie desfăşurându-se în perioada 28 – 30 aprilie 1972, la Predeal, judeţul Braşov, cu participarea echipelor reprezentative din 10 centre universitare (Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi, Petroşani, Ploieşti, Timişoara şi Tg.Mureş).
 
Primul Campionat Republican la Orientare-Schi, individual se desfăşoară în anul 1979, staţiunea Izvoare, judeţul Maramureş, primii campioni fiind Orosz Maria la feminin şi Petrişor Costică la masculin.
 
În anul 1987 se desfăşoară cel mai mare concurs internaţional de Orientare, „Trofeul Valea Prahovei”, organizator dr.Stroescu Nicolae, unde sunt înscrişi 1150 concurenţi din 10 ţări. Cu acest prilej participă din partea Federaţiei Internaţionale de Orientare (I.O.F.), vicepreşedintele Josef Krch, suedezul P.O.Bengtson, promotor al Orientării pe plan mondial şi viitorul preşedinte a I.O.F. Sue Harvey.
 
În data de 5 februarie 1990 se înfiinţează Federaţia Română de Orientare, continuatoare a activităţii competiţionale de Orientare dinainte de 1989, preşedinte dr.Nicolae Stroescu, secretar general prof.Constantin Alexandrescu, care în acelaşi an, în data de 24 iulie, cu prilejul Congresului I.O.F. Cambridge, (Marea Britanie), se afiliază la Federaţia Internaţională de Orientare.
 
Cu ocazia Cupei României, ediţia XXV-a, 2-3 iunie 1990, Sinaia, 409 sportivi participanţi, competiţie internaţională, se consemnează prezenţa pentru prima dată a preşedintelui I.O.F., Heinz Tshudin (Elveţia).
 
Prima participare a sportivilor categoria tineret, la Campionatul Mondial are loc în perioada 7-15 iulie 1990, în localitatea Alvsbyn (Suedia), ediţia I-a, cu o delegaţie formată din Pop Larisa, Cioban Iulia, Kerekes Kinga, Muţiu Ovidiu, Ţântar Liviu, Simon Andras – sportivi, Alexandrescu Constantin – antrenor..
 
Prima participare a sportivilor orientarişti studenţi la un Campionat Mondial Universitar are loc în anul 1986, la Miskolc, Ungaria, cu o echipă completă (Fazakas Zoltan, Berecz Samuel, Costin Gelu, Duca Ovidiu la masculin, la feminin aşteptăm informaţii referitor la componenţă), iar în perioada 30 iulie - 4 august 1990 s-a participat la C.M.Universitar de la Riga (Letonia) cu o echipă completă formată din 8 sportivi – Cioban Iulia, Covaciu Luminiţa, Banyai Reka (Gambos), Kerekes Kinga, Duca Ovidiu, Apli Ştefan, Gartner Gerhard, Coman Ciprian, antrenorul - Lucian Gălăţeanu şi conducător – Constantin Alexandrescu, secretar general.
 
În perioada 20 – 25 august 1991, prima participare a sportivilor seniori la un Campionat Mondial de Orientare în Alergare, Marianske Lazne (Cehoslovacia), cu o delegaţie formată din Revesz Elisabeta, Banyai Reka, Roşca Dionisie, Duca Ovidiu, Reves Andras, Vereş Mihai-sportivi, Barkasz Daniel – antrenor, Stroescu Nicolae şi Alexandrescu Constantin - conducători.
 
În perioada 25 ianuarie – 4 februarie 1992 se consemnează prima participare a sportivilor seniori la Campionatul Mondial de Orientare – Schi, Pontarlier (Franţa), cu o delegaţie formată din Zete Luminiţa, Jeler Ileana, Pop Larisa, Csucs Monika, Hecico Emil, Csucs Andras, Pop Eftimie, Csucs Peter – sportivi, Petrişor Costică – antrenor şi Alexandrescu Constantin - conducător.
 
În anul 1992 Orientarea este cuprinsă ca activitate competiţională, în Calendarul Sportiv al M.Ap.N., pentru început participând doar instituţiile militare de învăţământ, iar în 1993, în perioada 28 – 21 iulie are loc prima participare a sportivilor orientarişti militari la Campionatul Mondial de Orientare în Alergare, Ungaria; primul Campionat Naţional Militar de Orientare pentru unităţi operative se desfăşoară la Craiova în 11 iunie 1994.
 
Primul Campionat Naţional de Orientare al Ministerului de Interne se organizează la Plopeni, judeţul Prahova în anul 1993.
 
La iniţiativa preşedintelui federaţiei, prof.Constantin Alexandrescu se organizează prima ediţie a Cupei Ţărilor Latine, în 13 – 15 octombrie 1995, la Poiana Pinului, Buzău, concomitent cu Cupa României, ediţia a XXX-a.
 
Tot în acest an s-au obţinut rezultate deosebite la Campionatul Mondial de Tineret, 9 -12 iulie 1995, Danemarca în probele individuale: Clasic - Fey Eniko locul IV, Scurtă Distanţă-Fey Zsuzsa loc V şi Ştafetă -(Fey Eniko, Fey Zsuzsa şi Gall Eniko) locul V.
 
Prima competiţie internaţională oficială a Federaţiei Internaţionale organizată în România – Campionatul Mondial de Tineret s-a desfăşurat în perioada 8 – 14 iulie 1996, la Govora, judeţul Vâlcea, consemnând o participare record şi anume 387 de participanţi, din 35 de ţări, de pe toate continentele, unde sportivii noştri au obţinut 5 medalii - 4 aur şi una de bronz: Fey Eniko (Scurtă Distanţă şi Clasic-aur), Fey Eniko, Fey Zsuzsa, Gall Eniko (Ştafetă-aur), Olaru Maricel (Clasic-aur) şi Grecu Horaţiu (Scurtă Distanţă-bronz).
 
Prima participare a sportivilor orientarişti poliţişti, din România la Campionatul European al Poliţiştilor a avut loc în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 1998, în oraşul Tampere – Finlanda, unde au participat poliţişti din 13 ţări.
 
La Campionatul Mondial de Tineret, Orientare în Alergare, Franţa, 13 – 18 iulie 1998, cel mai bun rezultat a fost locul VI ocupat de Gall Eniko, în proba individuală - Clasic.
 
La sfârşitul anilor 2000, din structura FRO făceau parte 55 de secţii, situate în 25 de judeţe. Numărul total al sportivilor legitimaţi era de 1.114 (565 copii, 335 juniori şi 214 seniori), iar al celor clasificaţi, de 881, pregătiţi de 76 antrenori, 52 instructori şi asistaţi în concurs de 244 arbitri. Preşedintele federaţiei, Constantin Alexandrescu; vicepreşedinte pentru probele de Orientare de Vară, Gheorghe Dinu; vicepreşedinte cu Orientarea pe Schiuri, Ioan Tăutu; secretar general V.Tomescu şi 6 membri, făceau parte din Biroul Federal.
 
În anul 2001 Federaţia Română de Orientare s-a reorganizat în conformitate cu prevederile Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69 din 28 aprilie 2000, fiind prezenţi 14 membri fondatori
 
Adunarea Generală din 8 decembrie a aprobat noul Statut al FRO şi a ales Consiliul Director format din 9 membri, ca organ de conducere al federaţiei, preşedinte prof.Constantin Alexandrescu, secretar general Viorel Tomescu, vicepreşedinte cu Orientarea de Vară Lucian Gălăţeanu, vicepreşedinte cu Orientarea pe Schiuri Dinu Gheorghe.
 
Cele mai bune rezultate internaţionale au fost la Campionatele Mondiale de Tineret, Orientare în Alergare, 09-15.07.2001, Miskolcs (Ungaria), unde s-a obţinut un loc V în proba de individuală – Clasic, Popa Ciprian şi un loc VI în proba de Ştafetă: Brăbiescu Paul, Popa Ciprian şi Zincă Ionuţ, iar în perioada 20 – 23 septembrie s-a organizat, Cupa Ţărilor Latine, oraşul Victoria, judeţul Braşov.
 
Federaţia Română de Orientare avea în anul 2002 un număr de 30 structuri afiliate, 377 sportivi legitimaţi (150 seniori, 140 juniori şi 87 copii), 19 antrenori, 22 instructori şi 144 arbitri. Dintre rezultatele obţinute la competiţiile internaţionale oficiale, în acest an, se evidenţiază: 1 loc III la Ştafetă feminin (Aur Monica, Petruţ Mihaela, Nagy Melinda), 1 loc III la Ştafetă masculin (Chiuzbaian Sorin, Marian Ciprian şi Csucs Klaus) şi 1 loc VI în proba de Scurtă Distanţă prin Csucs Klaus, la Campionatul European de Juniori de Orientare-Schi, 28 ianuarie – 02 februarie 2002, Jablonec (Cehia).
 
În anul 2003, rezultate remarcabile sunt obţinute la concursurile internaţionale oficiale: 1 loc III în proba de Ştafetă (Suciu Simion, Marian Ciprian şi Csucs Klaus) şi 2 locuri 6 prin sportivul Csucs Klaus în proba de Scurtă Distanţă şi Lungă Distanţă la Campionatele Europene de Juniori Orientare-Schi, 18 – 22 februarie 2003, St.Petersburg (Rusia); Campionatul Balcanic s-a organizat la Govora, judeţul Vâlcea şi Baia de Fier, judeţul Gorj,  sportivii români au câştigat un număr de 33 medalii: 8 medalii aur, 15 medalii argint şi 10 medalii bronz.
 
În anul 2004 FRO era formată din 37 structuri sportive, un număr de 323 sportivi legitimaţi şi au fost organizate 8 Campionate Naţionale.
 
Rezultate deosebite s-au obţinut la Campionatele Europene de Juniori Orientare-Schi, 19 – 24 ianuarie disputate în Finlanda: 1 loc IV în proba de Ştafetă feminin (Nagy Melinda, Dănilă Andreea şi Auer Monica), 1 loc IV în proba de Ştafetă masculin (Chiuzbaian Sorin, Suciu Simion şi Csucs Klaus) şi 1 loc VI în proba de Scurtă Distanţă prin sportivul Csucs Klaus.
 
În anul 2005, Federaţia Română de Orientare avea 39 de structuri sportive (14 cluburi de drept public, 21 cluburi de drept privat şi 4 asociaţii judeţene), 346 sportivi, 22 antrenori, 13 instructori şi 119 arbitri. La Campionatele Balcanice disputate în Bulgaria, perioada 01 – 04 septembrie s-au obţinut un număr de 35 medalii: 12 aur, 11 argint şi 12 bronz.
 
Componenţa Consiliului Director, rezultat după desfăşurarea Adunării Generale de Alegeri din 26 noiembrie: preşedinte – Alexandrescu Constantin, vicepreşedinţi – Dinu Gheorghe şi Patraş Florin, membri – Jeler Ileana, Urdea Gheorghe, Grecu Horaţiu, Maiorescu Gabriel, Gălăţeanu Lucian, secretar general – Tomescu Viorel.
 
În intervalul 2006 – 2011 se evidenţiază numărul de membri, numărul de sportivi şi cele mai remarcabile rezultate obţinute în competiţiile internaţionale oficiale:

  • 2006 – 41 structuri sportive afiliate , 371 sportivi legitimaţi (215 juniori şi 156 seniori), rezultate obţinute de sportivii români la Campionatele Balcanice (Macedonia, 31 august – 03 septembrie): 28 medalii (7 aur, 14 argint şi 7 bronz).
  • 2007 – 45 structuri sportive, 401 sportivi (240 juniori şi 161 seniori), rezultate obţinute la Campionatele Balcanice (Turcia – Istanbul,  11 – 15 septembrie): 28 medalii (11 aur, 7 argint şi 10 bronz). Se organizează în perioada 30 august – 2 septembrie 2007 Cupa Ţărilor Latine, ediţia a XIII-a, în oraşul Alba Iulia, judeţul Alba, una din cele mai reuşite ediţii ale acestei competiţii.
  • 2008 – 49 structuri sportive afiliate (7 asociaţii judeţene, 15 cluburi de drept public, 27 cluburi de drept privat), 373 sportivi legitimaţi (209 juniori şi 164 seniori), iar la Campionatele Balcanice, Baia Sprie, judeţul Maramureş, sportivii români au câştigat 27 medalii.
  • 2009 – 46 structuri sportive afiliate, 373 sportivi legitimaţi, iar dintre rezultate se evidenţiază cel mai bun rezultat, la masculin, locul 8 în proba de Medie Distanţă, Zincă Ionuţ la Campionatul Mondial de Orientare în Alergare (Ungaria, 13 – 24 august) şi locul 28 în clasamentul final al Cupei Mondiale; la Campionatele Balcanice care s-au desfăşurat în perioada 02 – 06 septembrie, în Serbia, sportivii români au câştigat 26 medalii (4 medalii la seniori, 7 medalii la tineret şi 15 medalii la juniori).
  • 2010 - Federaţia Română de Orientare a avut în componenţa sa, un număr de 44 structuri sportive afiliate (6 asociaţii judeţene, 14 structuri sportive de drept public şi 24 structuri sportive de drept privat) şi un număr de 433 sportivi legitimaţi.

 
Au participat la competiţiile cuprinse Calendarul Sportiv Intern, un număr de 34 cluburi sportive.
 
Cel mai remarcabil rezultat s-a obţinut la Campionatul European de Juniori de Orientare în Alergare (Soria – Spania), medalie de argint, Anghel Andra la proba de Lungă Distanţă. La Campionatele Balcanice (Bulgaria, 2 – 6 septembrie) sportivii români au obţinut 33 medalii (9 aur, 14 argint şi 10 bronz).
 
În perioada 8 – 15 februarie, se organizează la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita toate competiţiile internaţionale oficiale de Orientare – Schi (Campionatul Mondial de Seniori, Cupa Mondială, Campionatul Mondial de Tineret, Campionatul European de Seniori, Campionatul European de Juniori şi Campionatul Mondial de Veterani), organizându-se pentru prima dată, în ţara noastră, Competiţii Internaţionale majore de Orientare-Schi, care au constituit şi unele premiere mondiale:

  • o federaţie naţională a organizat simultan toate competiţiile majore ale Federaţiei Internaţionale de Orientare;
  • s-a introdus proba de Sprint în cadrul Campionatelor Europene de Juniori;
  • s-a reuşit transmiterea „live” atât din traseu cât şi din zona startului şi a sosirii, pe un post de televiziune Sport Klub TV.

 
Sportivii orientarişti Veterani au obţinut la Campionatul Mondial de Veterani la Orientare-Schi medalii şi rezultate de valoare: medalie de bronz, Veronica Minoiu categoria F - 35 ani, locul 4, Erika Rosca categoria F - 35 ani,  locul 4, Ileana Jeler categoria F - 40 ani, medalie de argint, Istvan Sebestyen categoria M - 35 ani, locul IV, Stupu Petru categoria M - 35 ani.
 
2011 – Federaţia Română de Orientare are un număr de 44 structuri sportive afiliate (5 Asociaţii Judeţene de Orientare, 14 structuri de drept public şi 25 structuri de drept privat).
 
În anul 2011 la Campionatul Mondial de Veterani la Orientare-Schi, 31 ianuarie – 6 februarie, Norvegia, sportiva Fey Zsuzsa a obţinut medalia de aur.
 
Prima participare a elevilor din ţara noastră la Campionatele Mondiale Şcolare de Orientare în Alergare, organizate de Federaţia Internaţională a Sportului Şcolar (I.S.F.), 21 – 27 mai, Primiero/Trentino, Italia, cu o echipă formată din 5 elevi, de la şcoala Generală Nr.2 din Baia Sprie, judeţul Maramureş, profesor/conducător Jeler Ileana.

Material realizat de prof. Alexandrescu Constantin